Anul acesta am ales să petrecem Paştele în Bulgaria la Nisipurile de Aur. Bugetul nostru limitat pentru o mini vacanţă s-a întâlnit cu oferta extraordinară a bulgarilor :smile: şi a rezultat un sejur aşa cum ne-am dorit.

Spre Nisipurile de Aur

Am plecat din Bucureşti sâmbătă dimineaţă, pe la ora 10, pe ruta Giurgiu – Varna. Speram să ajungem la destinaţie undeva pe la ora 14, cu speranţa că putem să intrăm în cazare cu masa de prânz şi să ieşim cu micul dejun.

Până la vamă nu am avut nicio problemă. Chiar am fost plăcut surprins să constat că a “crescut” o centură de toată frumuseţea pe lângă vestita localitate Adunaţii Copăceni :smile:

E plăcut să mergi pe faleză chiar şi în aprilie

Am plătit taxa de pod 24 lei şi am trecut la bulgari. Aici am avut o primă surpriză. Coadă imensă la vignete. Oana a încercat să stea la rând, însă după 5 minute de aşteptare a aflat că lumea de acolo dorea să cumpere cu euro sau cu lei taxa dedrum, însă dacă aveai leva puteai să încerci şi la o benzinărie.

Întâmplător, noi aveam vreo 40 leva schimbaţi :smile: ,  aşa că ocolim coada şi intrăm în Ruse. Peste câteva sute de metri dau de o benzinărie cam micuţă, de unde aflu că vignete pot să cumpăr de la Shell. Read more

Ieri ne-am luat voucher-ul de cazare pentru Paşte. Vom merge 3 nopţi la Hotelul Madara 4* din staţiunea Nisipurile de Aur. Avem un pachet All Inclusive:

  • 3 mese pe zi în sistem bufet suedez
  • masa tradiţională de Paşte în sistem bufet suedez
  • acces nelimitat la bar pentru băuturi  între orele 10 şi 23
  • acces nelimitat la gustări (pizza, chips, snacks, clătite, îngheţată) între orele 10 şi 23
  • acces la piscina interioară, sala de fitness şi la biliard

Costul pachetului … 84 euro de persoană (toate taxele incluse).

Vă rog să comparaţi aeastă ofertă cu cele de piaţa noastră. Şi noi am fost ghinionişti :smile: Tocmai am ratat o ofertă similară la Hotelul Grand Varna 5* pentru numai … 64 euro!!

Păreri?

Revin cu câteva instantanee din timpul week-end-ului trecut, petrecut în Bran … Am fost destul de prins săptămâna asta, aşa că nu m-am putu aduna să pun două rânduri despre această deplasare, dar sper să vă plac ă fotografiile de mai jos …



Oadată încheiată seria articolelor despre Roma, vă pun şi o galeri foto selectivă.

Enjoy!

Cu acest articol voi încheia descrierea plimbării prin Roma de lunea trecută. Au fost opt ore extrem de intense şi obositoare. Am avut un rucsac în spate ce cântărea aproape 5 kilograme, care m-a rupt efectiv, iar durerea de gambe şi de tălpi abia mi-a trecut.

Cu siguranţă ne vom reîntoarce la Roma, însă pentru a vizita pe îndelete fiecare colţişor al acestui oraş fascinant.

Castelul Sant’Angelo

pietroang.jpg

De la Basilica San Pietro traversăm grandioasa piaţă cu acelaşi nume şi o apucăm pe o stradă paralelă cu Via della Conciliazione şi în câteva minute suntem în faţa Castelului Sant’Angelo.

santangelo.JPG

Castelul Sant’Angelo

Noi am avut ghinionul să-l prindem închis, însă voi dacă vă documentaţi bine înainte şi vă faceţi timp, îl puteţi vizita şi îmi puteţi da un semn aici :lol:

Treptele Spaniole

 angspa.jpg

Chiardin faţa Castelului pleacă un pod peste Tibru.

Îl traversăm şi mergem în susul apei până la Podul Cavour, unde facem dreapta, îndreptându-ne spre Via Condotti :lol: … cea mai scumpă stradă din Roma.

ferrari.JPG

Magazin Ferrari înainte de Via Condotti

Aici am văzut o poşetuţă la incredibilul preţ de 1.030 euro (cred că erau pe reduceri :lol: ) Am mai remarcat o cafenea ce se lăuda că se află acolo din 1760 … Aşa o fi.

viacondoti.JPG

Via Condotti

Incultul de mine a dat o căutare pe Wikipedia şi a aflat că dacă aş fi băut acolo o licoare aromată, aş fi respirat acelaşi aer precum băieţi ca Stendhal, Goethe sau Byron. Aici aveţi ste-ul cafenelei :smile:

piazaspaniola.JPG

Piaţa şi Treptele Spaniole

Chiar la capătul străzii frecventate de lumea bună cu mulţi bani se află Piaţa Spaniolă şi Treptele Spaniole … dominate în fundal de biserica Trinita dei Monti

Intersecţia celor 4 fântâni

 spa4font.jpg

Urcăm pieptiş Treptele Spaniole (mă întreb de unde mai aveam putere după 6 ore de mers :lol: ) şi facem dreapta pe Via Sistina.

O ţinem tot înainte până când la un moment dat intrăm într-o intersecţie străjuită pe cele patru colţuri de nişte fântâni superbe. Aici se află San Carlo alle Quattro Fontane.

Site-ul oficial al bisericii îl găsiţi aici.

Punct terminus … Termini :lol:

 4fontterm.jpg

De la Quatro Fontane continuăm drumul până în Via Nazionale. Facem stânga cu mare atenţie, ca să nu dea vreun dobitoc peste noi :smile: şi în câteva minute ajungem la Gara Termini.

Uuuf! Un adevărat tur de forţă, dar care a meritat pe deplin. Acum vă spun un secret :smile: … Traseul ăsta a fost planificat în amănunt de la plecarea din ţară :grin: … doar un singur lucru nu am ştiut … Cât va fi de obositor să mergi atâta drum pe jos, noi obişnuiţi cu statul în maşină :lol:

Un lucru e cert, trebuie să reîncep sezonul de fotbal :grin:

Sper să vă fie utile relatările mele despre Roma, iar dacă aveţi întrebări suplimentare nu ezitaţi să mă întrebaţi. Sunt băiat valabil şi răspund prompt :grin:

noi.JPG

Autorii articolelor :lol:

Vă lăsasem ieri în Piaţa Veneţia (urât din partea mea :smile: ), dar acum m-am întors ca să vă iau de mânuţă şi să continuăm împreună plimbărica prin capitala Italiei :smile:

La Fontana di Trevi

ventrev.jpg

Plecăm din Piaţa Veneţia lăsând în spate Muzeele Capitoline şi Forumul Traian, şi ne continuăm drumul pe Via del Corso. Această stradă este renumită pentru faptul că străbate centrul istoric al oraşului, aflându-se în apropierea multor puncte de interes cultural. Este extrem de îngustă (are numai două benzi de circulaţie pe care abia se pot strecura două autobuze, iar trotuarele sunt destul de mici), iar faptul că este mărginită de nişte construcţii înalte îţi dă o senzaţie extrem de ciudată … eu unul m-am simţit un pic sufocat :smile:

viacorso.JPG

Pe Corso … 

Nu mergem prea mult pe această stradă, şi la un moment facem la dreapta pe o “uliţă” care ne scoate direct în piaţa ce găzduieşte Fontana di Trevi.

trevi2.JPG

Piaţa şi Fontana di Trevi asaltate de turişti

Monumentul atrage o mulţime de turişti, care vin să-l admire şi să se imortalizeze în jurul lui. Circulă şi o legendă despre această fântână. Se spune că dacă arunci în fântână o monedă cu mâna dreaptă peste umărul stâng, îţi asiguri întoarcerea la Roma :smile:

Sper să nu vă supăraţi că nu reiau în această serie de articole descrierile monumentelor aşa cum apar ele în diverse surse. Mi-am propus doar să vă prezint traseul urmat de mine şi de către Oana pe parcursul celor 8 ore petrecute la Roma. Atât şi nimic mai mult. Vă pun link-urile tocmai pentru a vă oferi un mijloc facil de informare :smile:

O bijuterie arhitectonică … Panteonul

 trevpant.jpg

Din Piaţa Trevi ne îndreptăm către Via del Corso şi o traversăm, afundându-ne în liniştea şi frumuseţea îngustelor străduţe romane. Trecem printr-un adevărat labirint, ghidaţi de hartă şi bunul nostru simţ, şi ieşim într-o piaţă în care tronează maiestuos Panteonul.

panteon.JPG

Panteonul … impresionant prin dimensiuni

Această construcţie a fost ridicată cu peste 2.000 de ani în urmă, a trecut prin numeroase procese de reproiectare şi restaurare, iar acum este o bijuterie ce dă clasă multor monumente din lume.

catel.JPG

Un căţel delicios în faţa Panteonului :smile:

În faţa lui veţi găsi numeroşi turişti care se odihnesc la umbră şi o serie de întreprinzători costumaţi în “vechi romani”, încercând să te agaţe pentru o poză :smile:

Celebra Piaţă Navona

pantnav.jpg

Ne continuăm drumul pe aceleaşi străduţe întortocheate, trecând pe lângă Palazzo Madama, clădirea ce găzduieşte Senatul italian.

Zona ne atrage imediat atenţia prin densitatea bărbaţilor la costum şi prin Mercedes-urile negre ce depăşesc subit ca număr tradiţionalele Fiaturi :smile:

piazanavona.JPG

Instantaneu din Piaţa Navona

Mai facem câţiva paşi şi ajungem în Piaţa Navona, un loc ce merită admirat pe îndelete, nu doar “bifat” aşa cum am făcut noi. Obeliscul şi sculpturile de o frumuseţe divină merită admirate şi studiate în amănunt. Chiar vă recomand să luaţi un loc la terasele ce înconjoară piaţa, pentru a respira aerul plin de cultură şi istorie al acestui loc … evident, dacă vă ţine buzunarul :smile:

Un “Câmp de Flori”

navcfior.jpg

Ieşim din Piaţa Navona şi ne îndreptăm spre Via Vittorio Emanuele II, pe care o traversăm îndreptându-ne spre un alt “loc însemnat” pe harta istorică a Romei … Campo de Fiori.

campidifiori.JPG

Campo di Fiori versus Obor :smile:

Se spune că pe vremuri, acest loc era plin de viaţă şi voie bună … mă rog … Când noi am ajuns acolo, era în plină desfăşurare o piaţă agro-alimentară, iar mizeria ce o înconjura îmi aducea aminte de Piaţa Obor …

Fără grai la Basilica San Pietro

 cfior6.jpg

6spietro.jpg

Părăsim “Campo senza Fiori” :smile: (sper că mi-a ieşit ironia) şi coborâmspre Tibru, cu gândul de a ajunge la punctul culminant al plimbării noastre.

Această etapă de traseu a fost un picuţ mai lungă, de aceea am fost nevoit să-l figurez pe două “hărţi”.

podtibru.JPG

Unul din podurile ce traversează Tibrul

Admirăm arhitectura Romei şi podurile ce traversează omologul Dâmboviţei :smile: şi ajungem într-un final pe Via della Conciliazione.

viareconcilazione.JPG

Mergând pe Via della Conciliazione

Suntem la câteva minute de Basilica San Pietro … Frumuseţea acestei catedrale nu cred că poate fi egalată, iar vizitarea ei este gratuită … Mi se pare normal, deoarece nu se ridică la rangul unor aşezăminte precum Putna sau Voroneţ, unde trebuie să plăteşti ca să le vizitezi şi ca să faci poze. Italienii sunt mai fraieri decât noi … La ei “Casa Domnului” este DESCHISÄ‚ … iar la noi biserica nu ştie pe ce să mai pună taxe.

basilicasanpietro.JPG

Un loc ce merită re … re … revăzut … Basilica San Pietro

Imediat ce intraţi în Basilica, pe partea dreaptă puteţi admira Pieta, sculptură a lui Michelangelo, protejată de un zid de sticlă. O să vă întrebaţi de ce … în 1972, un nebun a atacat statuia, iar de atunci controalele la intrare sunt foarte severe şi sunt dublate de această măsură de securitate.

pieta.JPG

Admirând Pieta

În centru, deasupra altarului puteţi vedea Baldachinul … o sculptură impresionantă.

Dacă tot sunteţi aici, vă recomand să vizitaţi cavoul papal şi să vă urcaţi pe cupolă (5 euro de persoană dacă folosiţi scările şi 7 euro pentru lift). De aici aveţ o perspectivă minunată asupra oraşului (mizeria şi stresul nu se văd).

 vederedelabasilica.JPG

Vedere dinspre Basilica San Pietro, spre oraş

În articolul viitor ne întoarcem la Gara Termini …

Va urma …

Vă promisesem că voi reveni cu amănunte despre plimbarea făcută luni prin Roma, promenadă ca a totalizat 8 ore, şi de-a lungul căreia am bifat cele mai importante atracţii ale capitalei Italiei.

Autocarul care face legătura dintre Aeroportul Ciampino şi Roma vă lasă la Gara Termini, iar de aici începe “aventura” în Cetatea Eternă :smile: Dacă vreţi şi mai multe informaţii decât cele pe care le veţi regăsi în suita de articole ce v-o propun în zilele următoare, puteţi accesa şi site-ul acesta.

Prima destinaţie … Colosseumul

 terminicolos.jpg

De la  Gara Termini vă îndreptaţi către Via  Cavour şi mergeţi pe această stradă până la intersecţia cu Via Anibaldi. Harta de mai sus vă sugerează traseul pentru varianta în care sunteţi motorizaţi, dar dacă alegeţi “Peujosul”, puteţi să improvizaţi :smile:

Pe drum, în dreptul “punctului 2″, veţi întâlni Basilica Santa Maria Maggiore, pe care vă recomand să o vizitaţi.

Continuând traseul, în 15 minute ajungeţi lângă Colosseum, o minune a antichităţii, ce arată mai bine în prezent decât multe dintre “atracţiile” culturale din România. Îl puteţi vizita contra sumei de 12 euro, preţ în care intră şi taxa de intrare pentru Forul Roman.

coloseo.JPG

Colosseumul înţesat de turişti

Acest se află la câţiva metri de Colosseum, în zona figurată pe hartă ca “Palatine Hill”.

fororomano.JPG

Forumul Roman, un loc încărcat de istorie şi semnificaţii

Următoarea oprire … Boca de la Verita

 colosboca.jpg

Părăsim Coloseumul şi Forumul Roman, continuându-ne traseul pe Via San Georgio, cotind la dreapta în dreptul Via del Cerchi. Vă recomand să mergeţi pe partea cu Circo Massimo, deoarece aveţi ocazia să păşiţi pe pământ, şi astfel vă puteţi menaja picioarele … doar vă aşteaptă o plimbare lungă :lol:

bocaverita.JPG

Am băgat mâinile în Gura Adevărului şi am scăpat teferi … deeeci :lol:

În aproximativ 15 minute, fără să vă grăbiţi, ajungeţi la Basilica Santa Maria in Cosmedin, o bijuterie arhitectonică, ce găzduieşte în exteriorul ei “Bocca de la verita”.

Pe urmele lui Traian

 bocavenezia.jpg

Ne scoatem mâinile din “Gura Adevărului”, vizităm bazilica şi ne continuăm drumul câteva minute de-a lungul Tibrului, după care urmăm Via del Teatro di Marcelo până în Piaţa Venezia. Ajungem aici în maximum 15 minute. Pe partea dreaptă a străzii observăm nişte trepte care ne duc către Muzeele Capitoline, ale căror vizitare este absolut necesară. Informaţii suplimentare găsiţi pe site-ul oficial.

muzeocapitolini1.JPG

Muzeele Capitoline, lângă care tronează statuia lui Vittori Emanuele II

Pe partea dreaptă a Muzeului, cum priviţi pe hartă în colţul din dreapta sus, se găseşte Forumul Traian, ce găzduieşte Columna lui Traian, monument pe care sunt sculptate scene din războaiele daco-romane.

coltraian.JPG

Columna lui Traian se înalţă în semeţ în Piaţa Veneţia

Ne-am chinuit mult să le identificăm, dar nu am reuşit … Dacă reuşeşte cineva, să lase un comentariu aici :lol:

pescarus.JPG

Un pescăruş “neînfricat” în faţa Muzeelor Capitoline :lol:

Cam atât petru azi :smile: În următorul articol ne continuăm periplul prin Roma pe la Fontana di Trevi, până la Basilica San Pietro …

Va urma.

 

 

Titlul nu este deloc exagerat, cum aţi fi tentaţi să credeţi :smile: Capitala Italiei este o metropolă care te fascinează prin densitatea locurilor de cultură şi care te impresionează negativ prin atributele unei metropole: mizerie, poluare, stres.

stradaroma.JPG

Stradă tipică pentru Roma

Iată câteva chestii utile despre Cetatea Eternă, în cazul în are vreţi să o vizitaţi:

  • transferul cu autocarul de la Aeroportul Ciampino până în centrul urbei, la staţia de tren Termini, este realizat de foarte multe firme de transport. Orientativ, puteţi vedea aici câteva posibilităţi, însă realitatea din teren este un pic diferită.Vă daţi seama că depindeţi de orarul companiilor. Noi am găsit transport cu 5 euro de persoană dus şi 6 euro de persoană întors. Se putea şi mai ieftin :smile: , deoarece era o firmă ce te ducea la Termini cu 4,5 euro, însă ar fi trebuit să mai aşteptăm în aeroport încă 40 minute.

tibru.JPG

Tibrul, învolburat şi murdar după ploile din ultimele zile

  • traficul este mult mai aglomerat şi mai haotic decât în Bucureşti. Sfatul meu este să folosiţi metroul sau … mersul pe jos, dacă vreţi să vizitaţi obiectivele turistice. Să nu închiriaţi maşină, pentru că vă luaţi o mare ţeapă. Şoferii din Roma sunt mai agresivi decâ cei din Bucureşti. Înjură în continuu … “se bagă” aiurea în intersecţii … nu acordă prioritate.

trevi1.JPG

Fontana di Trevi

  • aveţi grijă şi ca pietoni. Nu eşti în siguranţă nici măcar pe trecerea de pietoni, deoarece NIMENI nu îţi acordă prioritate. Ideea este că PIETONUL se orientează în trafic în funcţie de maşini. Cu greu va opri cineva să vă lase să treceţi, şi asta numai dacă îi faceţi semn.

vederetreptelespaniole.JPG

Vedere de pe Treptele Spaniole: Piaţa Spania şi drept în faţă Via Condoti :lol:

  • mare atenţie la scutere şi motociclete. Ocupă o pondere importantă din trafic şi se cred “regii străzilor”. Se strecoară printre maşini … sunt neatenţi şi încearcă de cele mai multe ori imposibilul. Doi papagali pe scuter erau să dea peste noi chiar pe trecerea de pietoni, noroc că i-am evitat în ultimul moment.

sculptura.JPG

Sculptură din Basilica San Pietro

  • pe cât posibil nu mâncaţi în centrul oraşului. Este greu de urmat sfatul ăsta, dar dacă totuşi puteţi să-l urmaţi, veţi economisi până la 10 euro pentru o masă la restaurant :smile: Ştiu că este “greu”, deoarece atunci când te duci să vizitezi, nu prea părăseşti centrul oraşului. Roma este un oraş destul de scump, iar centrul este “miezul” :smile:

piazasanpietro.JPG

Piaţa San Pietro

Cam asta ar fi important de reţinut despre Roma. Impresia generală pe care ne-a lăsat-o oraşul este ceva de genul: “Bucureştiul la puterea a patra :smile: “. Merită să fie vizitat pentru istori, cultura şi arhitectura sa … dar atât. Să nu care cumva să vă treacă prin gând să vă mutaţia acolo că e mai rău decât în Bucureşti.

muzeocapitolini2.JPG

Muzeele Capitoline

Din momentul în care am coborât a staţia Termini, am simţit că suntem în Bucureşti, fără nicio exagerare :smile: Acum mi-am dat seama de ce spune că semănăm cu italienii … pentru că … chiar semănăm …

Mâine o să vă descriu traseul (şi cu poze :smile: ) pe care l-am făcut în Roma … 8 ore de mers pe jos în continuu şi 1 oră pauză de masă … A fost superb, dar obositor :smile:

Azi dimineaţă la ora 02:00am aterizat pe Băneasa şi nu pot să vă spun cât de obosit am fost toată ziua … Dimineaţă a trebuit să merg la servici, că … asta e situaţia … iar după-amiază am încercat să mă refac. Oana şi-a luat o zi de concediu, dar eu nu am putut.

Mă reculeg un pic şi bag o serie de articole despre ziua petrecută la Roma :smile:

Aventura noastră a început pe Aeroportul Băneasa ieri pe la ora 4. Ne-am trezit cu noaptea în cap, ca să ajungem cu două ore înainte de plecarea avionului. Asta vă recomand şi vouă … să veniţi din timp la aeroport. Cel puţin cu 1 oră şi jumătate înainte de zbor.

Aeroportul Băneasa … ceva mai civilizat decât gara din Broşteni

Până acum nu am avut “plăcerea” să zbor de pe Băneasa. Oana se afla de asemenea la prima experienţă de acest gen. Ce pot să vă spun ca primă impresie? Mă întreb ce zice directorul acestei coşmelii care se numeşte aeroport?

Spaţiul nu este deloc generos cu vizitatorii … mizeria se află la ea acasă în acest loc, iar aerul este foarte închis.

După ce treci de controlul de securitate şi pătrunzi în sala de îmbarcare îţi dai seama că scaunele sunt la mare căutare, iar dacă ţi se face foame sau sete, ar fi bine să te mai gândeşti o dată :smile: dacă nu vrei să dai 2,5 euro pentru o Cola.

Wizzair a fost la înălţime

Operaţiunea de îmbarcare a decurs conform programului. La ora 6 am urcat la bordul unui Airbus A320, destul de curat, cu scaune confortabile şi cu spaţiu suficient între rânduri.

Însoţitorii de bord au fost destul de simpatici şi politicoşi … Nu am avut de ce să ne plângem. În avion totul se plăteşte. Băuturile costă cam 2,5 euro, iar sandwich-urile cam 4 euro.

Zborul a durat cam 1 oră şi 50 minute, ceva mai rapid decât era planificat.

La aterizare românii şi-au dat în petic. De abia aterizase avionul, că ei s-au ridicat, şi-au luat bagajele şi să pregăteau să … nu ştiu ce naiba se pregăteau să facă … să sară din mers.

Habar nu avem ce înseamnă ordinea. Parcă suntem o turmă de oi.

Ciampino versus Băneasa

Am ajuns pe aeroportul din Roma la ora locală 7:00. Ciampino poate fi comparat cu Băneasa din punct de vedere al dimensiunilor şi importanţei pentru oraş … dar atât, deoarece la capitolul organizare şi curăţenie, până şi italienii ne dau lecţii.

Aaa, şi mai poate exista o comparaţie la nivelul preţurilor practicate :smile: Şi aici o sticlă de Cola la 0,5 litri costa tot 2,5 euro, iar sandwich-urile cam 4 euro, e drept ceva mai mari :smile: ca la Bucureşti.

Oferta de magazine este mult mai mare decât la Bucureşti, dacă putem să comparăm amărâtul de Duty Free de pe Băneasa cu ceva din lumea civilizată :smile:

Ryanair … adevăratul “low cost”

Un aspect extraordinar pentru o companie low cost: la Ryanair poţi să faci operaţiunea de check in pe internet, dacă nu ai bagaje de cală. Noi aşa am făcut şi am scutit o grămadă de timp.

Îmbarcarea s-a petrecut la ora stabilită şi ne-a mai rezervat o “surpriză”. Grămada dezordonată de pe Băneasa a fost înlocuită cu un şir de oameni care îşi aşteptau liniştiţi rândul.

La bordul avionului am realizat ce înseamnă de fapt zbor low cost :smile: Scaunele nu erau nici pe departe confortabile ca cele de pe Wizzair, iar spaţiul dintre rânduri aproape inexistent. Nu ai spaţiu de depozitare pentru bunurile personale. Deci dacă ai o carte sau o revistă, trebuie să o ţii în braţe tot drumul.

Compania îţi oferă o revistă cu care să te delectezi pe perioada călătoriei, doar că la sosire trebuie să o înmânezi însoţitorilor de zbor. Se face economie la orice :smile:

În avion puteai să cumperi un bilet de loterie cu “numai” 2,5 euro şi aveai posibilitatea să câştigi 1.000.000 euro :lol: Am zis pas ocaziei de a ne îmbogăţi subit.

Preţurile la mâncare sunt comparabile cu cele de pe Wizzair.

Zborul nu a avut deloc întârziere, astfel că la ora 11 am aterizat pe Frankfurt Hahn.

Frankfurt Hahn – un aeroport cochet

Prin comparaţie cu Ciampino, Hahn este la un nivel superior de organizare. Se simte diferenţa dintre Germania şi Italia.

Aeroportul a primit această denumire mai mult din raţiuni de marketing. Ryanair avea interesul să promoveze curse “spre” Frankfurt, chiar dacă acest aeroport se află la distanţă considerabilă de oraş. În plus, se mai poate crea o confuzie în mintea celor care nu ştiu despre ce este vorba: există o localitate Hahn lângă Wiesbaden, la o aruncătură de băţ de Frankfurt. Chestii comerciale … Se pare că Ryanair a primit interdicţie să “afirme” că operează pe “Frankfurt”.

Poate vă interesează cum sunt preţurile pe aeroport? La jumătate faţă de cele de pe Ciampino :smile: E clar că noi şi italienii avem ceva în comun :smile:

Azi am avut o zi plină … Dimineaţă, de la ora 10 şah, iar de la ora 14 am văzut un meci de fotbal din 2.Bundesliga. Voi reveni cu amănunte :smile:

Next Page →