Sep
30
O piesă de teatru de fiţe
Filed Under Teatru | Leave a Comment
Poate că e ciudat să pui în aceeaşi propoziţie cuvintele “teatru” şi “fiţă”, dar altă justificare nu găsesc pentru faptul că de mult timp piesa Revizorul de la Teatrul de Comedie este inaccesibilă pentru o mare parte din public.
Programul teatrului se anunţă miercurea pentru următoarele două săptămâni şi teoretic de miercuri, începând cu ora 12 poţi să faci rezervări telefonice şi să cumperi bilete la spectacolele anunţate.
Ei bine, piesa Revizorul este de neatins. Săptămâna trecută s-a jucat chiar de 3 ori, şi tot degeaba. Nu am putut să prind loc la niciuna din reprezentaţii. Cum mama naibii se întâmplă asta?
Încep să cred că asta e ultima fiţă din “buricul României” şi toată lumea vrea să-l vadă pe Ştefan Bănică în haine de funcţionar, că altfel nu-mi explic.
Dar mai mergeţi fraţilor şi la alte piese, că doar nu s-a terminat lumea cu piesa lui Gogol!
Sep
30
Locul de muncă
Filed Under Zi de zi | Leave a Comment
Ce vremuri trăim! Am ajuns să petrecem mai mult timp la locul de muncă, decât cu familia. Este o continuă luptă între servici şi viaţă personală. Unii mai slabi de înger au capitulat în favoarea carierei. Dacă mă întrebaţi pe mine, mare greşeală au făcut.
Cei mai mulţi dintre noi lucrează în medie 8 ore pe zi. Dacă mai punem cele două ore alocate transportului până la servici (în cazurile fericite) şi cele 8 ore de somn (cine le mai prinde), rezultă că mai avem fix 6 ore pentru familie.
Din aceste şase ore, o parte le alocăm treburilor casnice … şi atunci când să mai grijă de partenerul de viaţă şi de copii?
Deja alunecăm în altă direcţie … eu vroiam să vă întreb ceva despre locul de muncă, acest spaţiu în care îţi petreci 33% din viaţă. Merită să investiţi vreun şfanţ în amenajarea biroului în care lucraţi?
Să zicem că firma unde lucraţi nu se prea omoară cu amenajarea locului unde vă desfăşuraţi activitatea. Merită să vă rupeţi din resursele voastre (obţinute prin ore de muncă) pentru a aranja un birou, unde poate peste un an nu veţi mai fi?
Sep
29
Boogie întreabă …
Filed Under Film | Leave a Comment
Miercurea trecută am vrut să vedem filmul Boogie. Coada intermebilă la bilete ne-a determinat să ne orientăm rapid spre Cinema Patria, acolo unde rula “Crime justificate” cu Pacino şi De Niro … o pierdere de timp şi de bani.
Sâmbătă am fost mai prevăzători şi ne-am cumpărat bilete cu vreo trei ore mai devreme 
… şi Boogie nu a mai scăpat.
În primul rând … nu-mi pare rău de timpul petrecut în sală. Chiar mi se pare ok filmul. În plus, Dragoş Bucur este unul dintre actorii mei preferaţi. Totuşi, mijloacele de realizare ale peliculei sunt extrem de … simple. Acţiunea este banală. Nu ştiu cine a avut ideea scenariului, dar l-aş fi scris şi eu pe bani mai puţini. Iar filmul … dacă aveam scule profesioniste, în câteva zile îl terminam fără probleme 
Subiectul e cam următorul: El şi Ea sunt căsătoriţi şi au un copil de patru ani, un băieţel, în timp ce al doilea e “pe vine”. De 1 Mai s-au dus pentru câteva zile la Neptun, ca să mai petreacă ceva timp împreună. El muncea de dimineaţă până seara la propriul atelier de mobilă, iar ea stătea acasă cu copilul. Afacerea mergea binişor. Mai erau ceva probleme cu clienţii, dar când nu aveau cash, îi mai dădeau un sejur gratuit
Omul nostru îşi iubea şi soţia şi copilul, însă îl mai năpădea uneori dorul după vremea adolescenţei. Aşa se face că întâlnirea total întâmplătoare cu doi foşti colegi din liceu, survine la momentul oportun. Astfel se reîntregeşte gaşca din liceu. Toţi trei pleacă să-şi facă de cap prin baruri. El are o mică răfuială cu soţia … se duce cu amicii … beau vin cât cuprinde … prind o pitzipoancă şi o ard toţi trei … vine dimineaţa … el se întoarce la nevastă …
Simplu. El avea o soţie frumoasă, doi copii, maşină de 30.000 euro (un SAAB 
), casă şi o afacere proprie … Amicii lui erau nişte pierde-vară care o ardeau pe unde puteau … Practic pe cei trei nu îi mai lega absolut nimic … Cam ăsta este Boogie …
Un film simplu şi drăguţ … Nu e o creaţie care va dăinui peste veacuri, însă vă poate ridica nişte semne de întrebare. Merită să tragi ca boul în jug pentru o maşină de 30.000 euro, cu riscul de a-ţi vedea soţia şi copilul 1 oră pe zi? Era mândru că avea SAAB … “Loganul arată ca un frigider” … dar nevastă-sa era tot mai secată, iar cu copilul se juca numai de 1 mai … Ce te mai leagă de nişte oameni care nu te-au sunat 3 ani, chiar dacă în liceu eraţi “ca fraţii”?
Voi ce răspunsuri aveţi?
Sep
29
Cabral mi-a adus aminte de o recomandare pe care am vrut să o fac mai de mult pe blog … Calendarul stresului pe 2008 … Îl văzusem pe la începutul lui septembrie, dar uitasem cu desăvârşire de el
Şi când te gândeşti că, în România, raportul om al muncii – pensionar este cam de 2 la 1 … vă daţi seama cam ce întâlnim prin firmele de pe plaiurile mioritice?
Putem face filme horror şi drame cu nemiluita.
Bucuraţi-vă de calendarul stresului 2008
Sep
29
Nici cerşitul nu mai e ce a fost odată …
Filed Under Romania | Leave a Comment
Eu pe cerşetorii din Bucureşti i-aş strânge de pe stradă şi i-aş băga într-un cinematograf. Să vadă nene şi eei Filantropica lui Nae Caranfil, că nu se mai poate. Au nevoie de expertiză, că deja ne-au plictisit de tot.
Merge omul liniştit spre serviciu, că vorba lui Cabral, “are şi el rate de plătit” (asta o ştiu de la Fluture ) şi mă întâmpină la ieşirea din staţia de metrou o femeie cerându-mi un leu pentru cartelă de metrou.
Ce rău a ajuns cerşetoria. Nu se mai fac texte de calitate. Nu mai sunt poveşti care să stoarcă lacrimi. Unde e “Domnul Pepe” din Filantropica??
Păi dacă ai nevoie de metrou, nu ceri bani de cartelă … Te duci la “tanti aia” care vinde cartele şi te milogeşti să te lase şi pe tine să intri moca.
Dacă ai nevoie de BANI şi nu de METROU … atunci se schimbă discuţia. Pune-ţi creierul la contribuţie şi fă texte de calitate. Sau intră şi tu într-o reţea organizată.
“Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană! Fiţi profesionişti, ce dracu!”
(Dom’ Pepe din Filantropica, de Nae Caranfil, în interpretarea maestrului Gheorghe Dinică)
Sep
28
Omul cu gipul
Filed Under Auto, Bucuresti | 6 Comments
Am utrmărit vineri meciul de fotbal CFR Cluj – Steaua Bucureşti şi pot să spun că nu-mi pare rău. Când spun asta nu mă refer la spectacolul sportiv, care a fost cam de nota 8, ci la materialul vizionat în pauza meciului.
Dacă nu m-aş fi aşezat în faţa televizorului pentru acest eveniment, nu aş fi avut ocazia să fac zapping între orele 21:15 şi 21:30, şi nu aş fi dat peste un reportaj şocant pe TVR 2.
Nu ştiu despre ce emisiune este vorba, dar imaginile pe care le-am văzut m-au lăsat cu gura căscată. Aproape că am uitat de începutul reprizei secunde a meciului de la Cluj.
Despre ce este vorba … Pe spaţiul verde (cel al primăriei) din faţa Hotelului Marriott era parcat un gip. Proprietarul “speculase” breşă de câţiva metri şi şi-a suit maşina cu roţile din faţă pe speranţa oamenilor la un oraş decent.
În zonă au apărut trei poliţişti, probabil alertaţi de oameni, care au început să dea târcoale autovehiculului.
După ce i-au dat o tonă de “târcoale”, au avut o mare surpriză: a sosit proprietarul. Cred că eram cu toţii curioşi să vedem cum arată specimenul din tagma “homus nesimtitus”. Era o femeie! Nimic surprinzător. Până la urmă, familia asta dăinuie de milenii pentru că se înmulţesc ca iepurii. Deci era normal să aibă şi femei
Femeia noastră trăgea după ea un troller şi avea o faţă extrem de acră. S-a îndreptat în trombă spre maşină, ignorând poliţiştii şi oamenii din zonă care o apostrofau în continuu.
La un moment dat unul dintre oamenii legii a încercat să o reţină … e drept că nu a fost foarte ferm, din bun simţ şi uluială … dar individa s-a smucit şi s-a urcat în maşină.
Eu mă uitam la scenă fără să mai scot un cuvânt. Practic, rămăsesem blocat cu paharul de suc în mână.
Poliţiştii îi băteau în geam şi o rugau să coboare din gip. Unul dintre ei se postase în spatele autovehiculului pentru a-i bloca ieşirea. Proastă inspiraţie!
Idioata a început să meargă cu spatele, aruncând în treacăt pe geam câteva ameninţări … “Chiar acum bărbatul meu sună la Poliţie să vadă dacă aveaţi dreptul să mă legitimaţi!”
Aproape că era să-l calce pe agentul de circulaţie ce încercase să blocheze maşina. A ieşit din “parcare” şi a demarat cu viteză spre Şoseaua Panduri.
Unul dintre poliţişti a ieşit din amorţeală … toată lumea rămăsese pe interzis, datorită tupeului acestei femei … s-a urcat într-o maşină şi a plecat în urmărirea infractoarei.
Scena se mută la secţia de Poliţie (deci, au prins-o până la urmă). Femeia era la fel de recalcitrantă, doar că s-a ales cu permisul suspendat pe 60 zile şi cu o amendă de 600 lei.
E mult, e puţin?
Ştiam că există astfel de oameni care sfidează autorităţile, dar să-i vezi în acţiune, este şocant. Aş vrea să ne spună Fluture ce ar fi păţit femeia asta în Franţa, dacă se purta exact la fel.
Din munca noastră, un procent se duce către Stat sub formă de impozite, iar din aceste impozite o parte sunt direcţionaţi către Ordine Publică. Idioata din reportajul TVR 2 şi-a bătut joc de banii noştri, ai celor care muncim.
Nu este prima, dar va fi printre ultimele? Până când instituţiile statului nu vor fi decise în acţiunile lor, noi vom continua să fim călcaţi în picioare de bădărani cu gip şi vom plăti bani pentru “înzestrarea” instituţiilor, fără a avea niciun beneficiu în schimb.
Suntem sănătoşi, avem putere de muncă; de ce să nu mergem noi spre alte zări pentru a trăi şi pentru a plăti impozite?
Sep
18
Şmecherii de România
Filed Under Zi de zi | Leave a Comment
Românului îi vine greu să stea la coadă. Asta este realitatea. Regimul comunist ne-a săturat de stat la cozi. Nervii ne sunt tociţi la maximum ca să ne mai aşteptăm rândul în mod ordonat, fie că suntem în trafic, fie că trebuie să cumpărăm 100 grame de oarece chestie.
La stop aşteaptă fraierii, deoarece “băieţii cu ele mari” trec frumos şi pe roşu, şi pe lângă coloana ordonată de maşini.
La hypermaket se mai bagă câte un nesimţit în faţă, că deh, nu mai are omul timp să aştepte 5 secunde în plus … Trăim într-o continuă criză de timp, iar rezerva de răbdare a multora dintre noi este pe terminate.
Azi, pe când îmi ateptam cuminte rândul la benzinărie (cu toate că mă grăbeam teribil), am fost surprins să văd trecând pe lângă maşina mea un idiot cu o maşină demnă de Muzeul Dacia, şi înfigându-se la o pompă din faţă. Şmecheraşul a fentat câteva maşini care aşteptau cuminţi să alimenteze şi se pregătea să-şi adape maşina.
Am rămas perplex de tupeul idiotului, dar am avut prezenţa de spirit să accelerez pe urmele lui, să cobor geamul din dreapta şi să-l întreb pe unul dintre cei care serveau la pompă: “Unde se formează coada?”
“Încolo”, îmi răspunde, arătându-mi direcţia din care plecasem. Deci nu mă înşelasem “Păi şi ăsta ce caută în faţă, că nu a stat la coadă?”, încerc eu încă o întrebare.
“Păi … ce să-i fac?”, vine răspunsul tâmp al benzinarului, însoţit de o ridicare a epoleţilor.
Să nu-l serveşti tembelule! Asta trebuie să faci. Am ridicat geamul şi am plecat, lăsându-l să-i vândă benzină lu’ tac’su!
Îi arătăm cu degetul pe politicieni. Ne plângem că ne e din ce în ce mai greu, dar nu suntem în stare să ne respectăm între noi. Cu un minim de bun simţ putem să ne facem o viaţă mai bună.
Măcar noi să ne respectăm între noi, dacă cei care conduc destinele acestei ţări dau dovadă de nesimţire în fiecare zi, fără excepţie.
Sep
17
Din nou în sala de şah
Filed Under Sah | 4 Comments
După o lungă pauză competiţională (aproximativ 6 luni), mi-am găsit şi eu ceva timp ca să joc un concurs oficial. Nu puteam să ratez participarea la Romgaz Open, un eveniment cu un buget destul de generos, 20.000 euro, fiind conştient de ce putea să mi se întâmple După 6 runde am scor destul de slab, numai 2 puncte, însă uţine sunt lucrurile pe care mi le pot reproşa.
Runda 1: Am jucat împotriva lui Mircea Pârligras (2588) cu piesele negre. Ce poţi să faci împotriva unui mare maestru de top, unul dintre cei mai buni jucători din lume atunci când are piesele albe? Ai atâtea şanse cam cât are Liechtenstein-ul la fotbal, atunci când întâlneşte în deplasare Olanda Te bucuri şi tu că nu te-ai apucat de box. În fond, nu poate să te bată mai mult decât cu 1-0. O partidă împotriva lui Mircea este un eveniment pentru orice jucător cu elo sub 2200. Din acest motiv am făcut o scurtă prezentare video a confruntării. Enjoy!
Partea 1
Partea 2
Runda 2: Am avut albul împotriva unei junioare, Mădălina Dumitrescu (1796). Un fel de zi de odihnă
Practic am câştigat în 15 mutări, după vreo 20 minute de joc.
Runda 3: Din nou “la ciocane” Negrele împotriva lui Costel Burnoiu (2434). Faptul că nu am avut deloc timp să mă pregătesc a contat foarte mult. Pur şi simplu nu ştiam ce sistem de joc să aleg. Până la urmă am mers pe mâna unei deschideri ce m-a condamnat la o îndelungă pasivitate … iar rezultatul nu putea fi decât … o înfrângere 
Runda 4: Prind din nou culoare în obraji, după ce câştig destul de lejer în faţa lui Nicolae Stâlpeanu (1817), şi aştept să văd ce îmi rezervă următoarea rundă
Runda 5: În faţa mea s-a aşezat Sten Podgursky (2260) cu piesele albe, un maestru din Republica Moldova pe care l-am pregătit foarte bine. Am jucat primele 20 mutări în mai puţin de 15 minute şi totul decurgea excelent. Adversarul meu nu obţinuse nicun avantaj şi consumase aproape 90 minute din timpul de joc. După schimburi repetate s-a ajuns într-un final în care trebuia să-mi fie uşor să menţi echilibrul, însă am ratat totul cu o singură mutare, şi soarta partidei a fost pecetluită.
Runda 6: Acum vine marea deziluzie pentru mine. Am pierdut cu piesele albe în faţa lui Gheorghe Cucu (1834), într-unul din sistemele mele favorite. Am făcut o inexactitate pe la mutarea 7, moment în care adversarul meu a preluat iniţiativa. Am reuşit să-l întorc, şi tocmai când egalasem, am mai tras o gafă. Sunt incredibil!
Sunt tare curios să văd ce îmi mai rezervă concursul ăsta Oricum, mai important este acum să.mi ajut echipa la Divizia B, care începe peste 2 săptămâni … pot să consider că mi-am făcut încălzirea deja
Sep
17
CFR Cluj predă o lecţie de atitudine
Filed Under Fotbal | 3 Comments
Fotbalul românesc ne-a obişnuit cu multe clişee. “Nu putem învinge o echipă din Italia în deplasare” … “Nu suntem în stare să întoarcem un rezultat defavorabil” … “Când avem avantaj pe tabela de marcaj ne apărăm precum ne-au învăţat strămoşii noştri.”
Ä‚ştia suntem noi!
Ieri seară, o echipă de fotbal “românească”, ne-a arătat ALTCEVA. Atitudine pozitivă în joc. CFR Cluj a arătat că vrea să câştige la Roma.
Să câştige pe terenul vicecampioanei Italiei? Imaginaţi-vă câţi am zâmbit ironic la adresa ardelenilor, dar aseară am primit o palmă finuţă.
CFR a câştigat cu 2-1 după ce a fost condusă cu 1-0 şi ce este mai important: nu s-a retras într-o defensivă păguboasă pentru conservarea rezultatului. Vă mai amintiţi cum se apăra Rapidul la Hamburg în optimile Cupei UEFA? Sau cum Steaua spera la calificarea în finala aceleaişi competiţii, baricadându-se în propriul careu, şi pârjolind totul în calea atacanţilor englezi?
Ei bine, Clujul a propus un alt proiect. De ce a fost posibil acest miracol?
Simplu: antrenorul este străin de mentalitatea românilor, fiind un urmaş al Romei (ce ironie) … jucătorii sunt născuţi în ţări pentru care succesul este o lege (Argentina, Portugalia, Brazila sunt naţiuni importante în fotbalul mondial).
Culio, artizanul victoriei istorice de la Roma, a declarat că “au câştigat pentru România”. O declaraţie simplă a unui om care ştie să-şi facă meseria.
Avem multe de învăţat din experienţa meciului AS Roma – CFR Cluj, dacă l-aţi ratat uitaţi-vă la reluarea lui … Merită!
Sep
14
Cum arată un şarlatan?
Filed Under Zi de zi | 4 Comments
“Soţul meu este bolnav de cancer, iar acasă mă aşteaptă cinci copii să-i hrănesc. Vă rog să mă ajutaţi.” Replica asta nu mi-a fost adresată în metrou, sau în faţă la Universitate. Nu, ci chiar în faţa uşii propriului apartament, într-o frumoasă (mă rog, după o săptămână de muncă orice dimineaţă liberă e superbă ) dimineaţă de duminică.
Tocmai termiserăm de savurat micul dejun când a zbârnăit soneria de la intrare. Merg să deschid şi ce să vezi. O femeie cam pe la 50 ani, trasă la faţă şi îmbrăcată ponosit mă întâmpină cu replica din primul paragraf.
Pur şi simplu am rămas mască, deoarece doar la asta nu mă aşteptam. Am bâguit un răspuns idiot şi am închis uşa.
Nu mai contează cum a trecut de interfon, cu toate că şi asta este o problemă. Stau şi mă întreb carec este rolul lui. Întrebarea care mi-a rămas pe creier, şi la care nu am găsit răspuns până acum este: “Cum îi putem diferenţia pe cerşetorii escroci, de oamenii care au într-adevăr nevoie de ajutor?”
Sigur, am văzut filmul Filantropica, am citit tot felul de chestii despre fenomenul ăsta, al cerşetoriei, însă … Printre escrocii care ne asaltează din toate direcţiile, nu există oare şi oameni care au nevoie de un mic ajutor?
În ce direcţie evoluează şi societatea asta! Îţi este din ce în ce mai greu să separi şarlatanul d eomul cinstit. Voi cum aţi fi procedat în locul meu?