Extrem de simplu. Le luăm, le facem sul şi le băgăm direct în fund!

Dacă într-un local scrie “Zonă pentru nefumători” … ce facem? Bravo! Aţi ghicit, ne apucăm şi fumăm ca şerpii, ca să le facem în ciudă papagalilor care simt repulsie faţă de fum.

Bineînţeles că la “Fumători” nu vei găsi nicio plăcere în “a bea tutun”, cum zicea Moromete.

Am fost cu nişte amici în IDM, marele club din Bucureşti. Aici plăcuţele pe care sunt semnalizate zonele pentru nefumători, sunt pur orientative … aşa “de fiţe”, ca să vadă tot prostul, că managementul “stabilimentului” se gândeşte la plămânii celor care nu vor să contribuie la profitul unora ca JTI sau BAT.

Ei bine, la nefumători s-au găsit nişte imbecili să pufăie cu voluptate, de parcă de acele ţigări depindea mîntuirea lor şi, nu o nouă cărămidă pusă la edificiul cancerului pulmonar.

Un amic, medic apropos :smile: , s-a dus să le atragă atenţia, fapt ce le-a stârnit o umbră de uimire pe faţă … “De unde a mai apărut şi ăsta, să ne ceară nouă să stingem ţigările? A aterrizat din filmele cu Humphrey Bogart?” Bineînţeles că şi-au mai aprins un foc, aşa de nervi.

Când am predat papuceii de bowling, am îndrăznit să o “deranjez” pe duduia de la recepţie cu întrebarea idioată “Ce păţesc dacă fumez în zona nefumătorilor?”.

“Primiţi amendă”, îmi răspunde aceasta pe un ton, de parcă întrebasem unde se află IDM-ul.

“Păi, chiar acum nişte indivizi fac pipi pe regulile voastre”, încerc eu să o trezesc din starea de superioritate în care se lăfăia.

“Şi ce vreţi să le facem noi educaţie?” :lol: … Cu asta m-a dat gata … Am rămas mut …

“Cum rămâne totuşi cu amenda?”, bâgui eu abia stăpânindu-mă să nu râd, de să mă tăvălesc pe jos.

“Eee, amenda o iau dacă îi vede cineva.” :lol:

Auzi replică! Când vezi dobitoci atât de senini … îţi vine să … îi laşi cu Dumnezeu.

Cam asta e viaţa în România. Nu există respect pentru cel de lângă tine, că despre reguli … Ele sunt făcute pentru a fi regulate, iar la asta ne pricepem al naibii de bine.

Le regulăm de le sar ochii din cap. Dar nu mai obosim şi noi?

Comments

5 Responses to “Avem reguli în România. Cum procedăm?”

  1. razvan on February 24th, 2008 2:24 pm

    La noi nu se va face civilizatie decat cu forta..problema e, dupa cum se vede si din postul tau, ca nu prea are cine sa aplice aceasta forta..

    Este doar un alt punct din agenda ‘nesimtitului roman’, pe care se ma inscriu cu glorie :-)

    - cum sa parchez in mijlocul strazii (pe banda 2) fara sa ma injure foarte multi..(normal ca pun avariile, nu?) ?

    - cum sa scuip seminte la film (normal ca nu se aude prea tare), imprastiindu-le cat mai uniform in jurul scaunului ? Femeia de serviciu oricum se cam plictisea..

    - de ce sa nu rup trandafiri din scuarul din parc, ca sa-i dovedesc iubitei cat mult tin la ea ?

    - cum sa dau muzica (malelele, usually) de la boxele din masina cat mai tare sau de acasa, asa ca sa se bucure si ‘urechea vecinului..’

    - cum sa ‘ma bag’ cat mai in fata la orice coada, sa trec in fata fraierilor ..?

    - cum sa fac astfel incat coaja de banana aruncata cat mai gratios pe geamul Passat-ului sa descrie o parabola cat mai ‘ca lumea’?

    Si cred ca as putea insira pana diseara..hrr
    ‘vad enorm si simt monstruos’. oare?

  2. Christiansen on February 25th, 2008 7:18 am

    razvan: Si la nemti se face civilizatie cu forta, pentru ca asa este firea umana. Problema e ca … nu avem forta ca sa facem civilizatie :wink:

  3. sahistul_amator on March 8th, 2008 4:40 pm

    regulile le facem fiecare dupa cum dorim :) )

  4. Christiansen on March 9th, 2008 4:09 pm

    sahistul_amator: o mie de oameni … doua mii de reguli … asta ne strica

  5. sahistul_amator on March 24th, 2008 1:53 pm

    incalcam regulile,e vreo problema? :lol: nu doar asta e teorema independentei predominanta la noi:”regulile sunt facute pentru a fii incalcate”

Comentează